异圈 reviewed The Martian by Andy Weir
非常令人享受的一段旅程
5 stars
读完这本书是几年以前的事了,我记得我是在Kindle上读的,也记得读到(.Y.)时的大笑不止。主角乐观幽默的性格让整个旅程都相当有趣。
Hardcover
Romanian language
Published July 6, 2015 by Paladin.
Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?

Source: www.editura-paladin.ro/info/carte/martianul